Vopsea pentru Marcaje Rutiere “Emex Route” - prezinta o foarte buna aderenta pe suprafetele din asfalt si beton, se caracterizeaza prin rezistente foarte bune la uleiuri, frecare si la factori de mediu. Este destinata utilizarii profesionale, cu personal calificat si instrumente dedicate, pentru marcaje rutiere de benzi de circulatie, treceri de pietoni, parcari, terenuri de joaca si sport, pe beton sau suprafete asfaltice, etc. in conditii de exterior. Nu este recomandata pentru aplicarea peste pardoseli elicopterizate de interior, sau vopsiri epoxidice, poliuretanice, MMA, sau similare, inclusiv in hale acoperite.
Datorita conditiilor simple de aplicare ale acestei vopsele, si formularii speciale, operatiunile necesare de pregatire a suportului pentru marcare sunt generice, dar la fel de importante. Astfel:
- Se indeparteaza orice fel de resturi existente pe suprafata, prin mijloace mecanice, slefuire sau periere si, eventual, se remediaza fisurile, sau exfolierile de suport, daca este necesar;
- Se degreseaza/ decapeaza suprafata, pentru eliminarea petelor de benzine, grasimi, uleiuri sau orice alte hidrocarburi, daca exista, sau orice alt contaminant aflate pe suprafata;
- Se vor lua toate masurile pentru indepartarea urmelor de ulei sau alti contaminanti;
- Daca suprafata nu prezinta “puncte de ancora”, este necesar sa fie asperizata;
- Este indicata aplicarea unei amorse compatibile, recomandata de producator;
- Suprafetele destrinate marcarii rutiere, din beton sau asfalt, trebuie sa fie netede, plane, uscate, desprafuite si degresate corespunzator, gata de utilizare, in vederea obtinerii performantelor specifice.
Numai dupa executarea acestor operatiuni, se va putea trece la vopsire, care, daca este executata manual, se recomanda sa fie facuta in doua straturi, prin pensulare, roluire sau prin pulverizare airless. Pentru grosimi mai mari, unde consumul ajunge la cca. 600 gr/ mp, destinate acelor marcaje rutiere aflate zone cu circulatie auto intensa, se vor folosi masini de marcaj specializate, airless, airmax sau pneumatice. Corectia vascozitatii acestui produs se va face doar cu Diluant pentru Vopsele de Marcaj Rutier “Emex”.
Vopseaua pentru Marcaje Rutiere “Emex Route” se poate utiliza si pe suporturile, sau suprafetele orizontale in general, altele decat asfalt sau beton, ca: placi cimentice turnate, sape autonivelante cimentice fara elicopterizare, alte suprafete minerale, testate in prealabil, ce necesita protectie la trafic si/ sau umezeala.
Pentru obtinerea de performante maxime va rugam sa cititi cu atentie si sa respectati Instructiunile de Aplicare descrise in Fisa Tehnica, in special pregatirea suprafetelor.