Certificare ISO Vopseluri

LACURI SI VOPSELE SOLUBILE IN APA “EMEX”: APLICARE

Pregatire beton
Pregatire lemn
Pregatire metal
Pregatire produs

Lacuri si Vopsele Hidrosolubile “Emex”; Pregatire

     In aceasta categorie se regasesc toate grundurile, vopselele cat si lacurile pe baza de polimeri acrilici diluabile cu apa.

     Instructiunile prezentate in aceste pagini au doar caracter orientativ. Pentru instructiuni detaliate cititi Fisa Tehnica a produsului sau solicitati instructiuni speciale de aplicare, pentru fiecare produs in parte, de la producator.

     Pregatirea, atat a produsului cat si a suprafetelor, reprezinta o etapa indispensabila pentru realizarea unor performante maxime in aplicarea vopselelor de orice tip. Astfel:

  1. Produsul se conditioneaza la temperatura de aplicare 24 ore inainte de aplicare.
  2. Inainte de deschiderea ambalajului se indeparteaza praful sau alte urme de murdarie.
  3. Se omogenizeaza produsul in ambalajul original, folosind un amestecator mecanic, in vederea redispersarii eventualului sediment.
  4. Inainte de utilizare este necesara filtrarea produsului (fac exceptie Vopseaua Hidroizolanta “Emex AQ-Bar”, Vopseaua Antifonica “Emex”, Vopseaua Ignifuga Termospumanta “Emex”, Lacul pentru Beton “Emex Mineral Protect”, Lacul pentru Rosturi “Emex”.
  5. In functie de modul de aplicare se face reglarea vascozitatii, prin adaugarea de apa.
  6. Este interzisa amestecarea cu alte produse, chiar compatibile, fara acordul producatorului.

Conditii de aplicare:

  1. Temperatura optima de aplicare a produsului: 5 - 30°C.
  2. Temperatura produsului: 5 - 30°C.
  3. Temperatura suportului: 5 - 40°C.
  4. Umiditatea relativa a mediului max. 65%.
  5. Temperatura suportului va fi cu cel putin 3°C peste temperatura punctului de roua pentru a evita condensarea umiditatii pe suport, ce poate determina scaderea aderentei, a luciului sau aparitia de basicari.

     Pentru obtinerea de rezultate optime este obligatorie consultarea Fisei Tehnice.

Pregatire beton
Pregatire lemn
Pregatire metal
Pregatire produs

Pregatirea pentru Vopsire a Suprafetelor din Metal

     Pregatirea suprafetelor din metal comporta doua etape: pregatirea primara, aplicabila in special suprafetelor noi, care consta in:

  1. Indepartarea murdariei, a urmelor de noroi, praf, grasimi sau alti contaminanti.
  2. Degresarea suprafetei – este recomandat sa se efectueze cu solutii alcaline, care au o eficienta mai mare, dar poate fi facuta si cu solvent sau decapant, desi aceasta metoda este mai scumpa si prezinta un grad mai mare de risc, atat in efectuare, cat si pentru sanatate.
  3. Pregatirea sudurilor si marginilor sudate, prin indepartarea zgurii si stropilor, etc.
  4. Indeparatea sarurilor solubile , care de regula se face cu apa sub presiune.

     si pregatirea secundara, care are in vedere indepartarea urmelor de vopsea veche, a ruginii sau tunderului si crearea de puncte de ancora pentru asigurarea unei aderente ridicate a vopselei la suport, care se realizeaza prin:

  1. Sablare la gradul Sa 2 ½ (conform ISO 8501/1-88) sau 2 (conform STAS 10166/1-77) urmata de desprafuire si degresare.
  2. Indepartarea urmelor de rugina acolo unde exista, prin folosirea Solutiei impotriva ruginii “Emex Rust Stop” (urmata de spalare cu apa din abundenta), si indepartarea straturilor de vopsea veche prin folosirea Solutiei decapante “Emex CM Cleaner” sau Decapantului ecologic “Emex PC Eco”.
  3. Curatarea cu flacara, aplicabila in cazul protectiilor anterioare foarte vechi, urmata obligatoriu de asperizare, desprafuire si spalare.
  4. In mod obligatoriu, straturile degradate de vopsea veche vor fi indepartate in totalitate. Cele in buna stare, vor fi doar slefuite pentru asperizare, caz in care se va testa compatibilitatea vopselei.

     Se va avea in vedere intotdeauna aplicarea de Grund Hidrosolubil Anticoroziv “Emex AQ Eco”, sau a altui grund anticoroziv compatibil cu vopseaua aplicata ca strat final, atat pentru protejarea suprafetei metalice impotriva coroziunii, cat si pentru marirea aderentei stratului urmator.


Atentie: vopsele pentru tabla zincataAceste lacuri si vopsele NU sunt recomandate pentru suprafetele zincate, care se vor vopsi numai cu vopsele industriale, recomandate de producator.

Pregatire beton
Pregatire lemn
Pregatire metal
Pregatire produs

Pregatirea pentru Vopsire a Suprafetelor din Lemn

     Pregatirea pentru vopsire a suprafetei din lemn trebuie facuta cu mare atentie. Suprafata trebuie sa fie perfect uscata si curata inainte de aplicarea vopselei, fara urme de praf sau contaminanti.

     Alegerea unui sistem corect de vopsire va prelungi cu mult durata de viata a suprafetei din lemn vopsite, asigurand totodata si un aspect placut, corespunzator.

  1. Suprafetele se curata pentru indepartarea murdariei, picaturilor de rasina si eventualelor urme de grasime imbibate in fibre.
  2. Se are in vedere ca umiditatea lemnului trebuie sa fie de max. 12% la foioase si 14% la conifere.
  3. Daca exista protectii anterioare in stare buna, se degreseaza cu solvent, se slefuieste suprafata inca umeda, cu hartie abraziva, se usuca si se desprafuieste.
  4. Peliculele vechi, deteriorate sau lipsite de aderenta se indeparteaza complet prin folosirea Solutiei decapante “Emex CM Cleaner” sau Decapantului ecologic “Emex PC Eco”.
  5. Inlaturarea peliculelor vechi se mai poate face prin slefuire cu perii mecanice, sau prin ardere.
  6. Oricare dintre operatiunile de inlaturare a vopselei vechi va fi urmata de slefuire.
  7. Suportul se slefuieste cu hartie abraziva de granulatie 180 - 220 (atat la lemn nou cat si la suprafete mai vechi) in lungul fibrelor si se desprafuieste prin suflare cu aer comprimat.
  8. Inainte de aplicarea grundului este insa recomandata aplicarea unui inhibitor de mucegai, cum ar fi Sanitizantul Forte “Emex”, sau folosirea de substante protectoare contra bacteriilor.
  9. Suprafetele cu imperfectiuni (fisuri, denivelari, etc.) se niveleaza cu chit potrivit. Dupa uscare (10 - 20 min.) chitul se slefuieste, dupa care se desprafuieste suprafata.
  10. Avand in vedere ca lemnul prezinta o suprafata in general poroasa, se va lua in considerare aplicarea unui grund de imbibare si/sau de egalizare.
  11. Inainte de a aplica vopseaua, este indicat sa se aplice o amorsa facuta din vopseaua propriu-zisa, diluata cca. 30 % cu apa.
  12. Lacurile se aplica in general in 3 straturi, pentru obtinerea unui luciu, aspect si etalare deosebite. In general acestea necesita si slefuire intre straturi.

     Este total contraindicata folosirea uleiului de in pentru impregnarea lemnului care, pe de o parte se degradeaza foarte repede in timp, iar pe de alta parte creeaza un mediu propice pentru aparitia si dezvoltarea bacteriilor.

Pregatire beton
Pregatire lemn
Pregatire metal
Pregatire produs

Pregatirea pentru Vopsire a Suprafetelor din Beton

     Aplicarea produsului pe suprafata-suport din beton, zidarie, tencuieli var-ciment, tencuieli si gleturi de var sau ipsos, tencuieli noi sau vechi pe baza de lianti, placi de gips-carton, conglomerate minerale absorbante de orice tip, zugraveli vechi de natura organica sau minerala, uscate, compacte si absorbante, etc., se face numai dupa pregatirea corespunzatoare a acesteia, deoarece aceasta etapa are o influenta hotaratoare asupra calitatii si durabilitatii acoperirii. Astfel:

  1. Betonul sau mortarele noi (inclusiv reparatiile) necesita minim 28 zile pentru intarire si uscare inaintea aplicarii; nerespectarea acestei conditii afecteaza rezistenta produsului in timp si determina exfolieri sau basicari
  2. Suprafetele tencuite se verifica prin ciocanire inainte de aplicarea produsului; daca se dovedesc necorespunzatoare (suna a gol) se indeparteaza complet tencuiala, pana la zidarie si se refac cu un mortar de aceeasi clasa cu cel initial.
  3. Se remediaza fisurile si alte imperfectiuni inainte de aplicarea produsului.
  4. Daca exista protectii anterioare in stare buna, se degreseaza cu solvent, se slefuieste suprafata cu hartie abraziva, se usuca si se desprafuieste.
  5. Peliculele vechi, deteriorate sau lipsite de aderenta se indeparteaza complet prin folosirea Solutiei decapante “Emex CM Cleaner” sau Decapantului ecologic “Emex PC Eco”.
  6. Inlaturarea peliculelor vechi se mai poate face prin slefuire cu perii mecanice, sau prin ardere.
  7. Oricare dintre operatiunile de inlaturare a vopselei vechi va fi urmata de slefuire.
  8. Zonele atacate de mucegai se curata si se impregneaza cu solutii special destinate acestui scop, cum ar fi Sanitizantul Forte “Emex”.
  9. Suprafetele ce urmeaza a se acoperi cu vopsea, se curata de impuritati sau grasimi, se asperizeaza, praful rezultat indepartandu-se cu perii cu par moale sau prin suflare cu aer comprimat.
  10. Suprafetele trebuie sa fie netede, plane, uscate.
  11. Inainte de a aplica vopseaua, este indicat sa se aplice o amorsa facuta din vopseaua propriu-zisa, diluata cca. 30 % cu apa.

     Incluziunile metalice vor fi acoperite in mod obligatoriu cu Grund Hidrosolubil Anticoroziv “Emex AQ Eco”, sau alt grund compatibil, la recomandarea producatorului.

     Aceste instructiuni se refera in mod special la vopsele, grunduri si lacuri solubile in apa.

Aplicare vopsele si lacuri hidrosolubile
Vopsea pe baza de apa
Vopseluri pentru lemn
Vopsea de lemn
Vopsea pentru metal
Instructiuni de Aplicare
Pregatire vopsea

Aplicare vopsea

Aplicare vopsele
Pregatire pentru vopsire
Vopsea pe baza de apa
Acrilica hidroizolanta

Grund anticoroziv hidrosolubil

Grund Hidrosolubil
Grund anticoroziv solubil in apa, pentru protectie metal.

Pentru a vizita pagina...

Solutie pentru inlaturarea mucegaiului

Sol. Anti-Mucegai
Solutie de curatare a mucegaiului igrasiei, fungilor, etc.

Pentru a vizita pagina...

Decapant ecologic pentru vopsele “Emex PC ECO”

Decapant Ecologic
Asigura indepartarea vopselelor vechi si a altor substante.

Pentru a vizita pagina...

Decapant vopsele “Emex CM Cleaner”

Decapant Vopsele
Asigura indepartarea vopselelor vechi si a altor substante.

Pentru a vizita pagina...

Solutie pentru inlaturarea mucegaiului

Sol. Anti-Mucegai
Solutie de curatare a mucegaiului igrasiei, fungilor, etc.

Pentru a vizita pagina...

Decapant ecologic pentru vopsele “Emex PC ECO”

Decapant Ecologic
Asigura indepartarea vopselelor vechi si a altor substante.

Pentru a vizita pagina...

Decapant vopsele “Emex CM Cleaner”

Decapant Vopsele
Asigura indepartarea vopselelor vechi si a altor substante.

Pentru a vizita pagina...

Grund anticoroziv hidrosolubil

Grund Hidrosolubil
Grund anticoroziv solubil in apa, pentru protectie metal.

Pentru a vizita pagina...

Decapant ecologic pentru vopsele “Emex PC ECO”

Decapant Ecologic
Asigura indepartarea vopselelor vechi si a altor substante.

Pentru a vizita pagina...

Decapant vopsele “Emex CM Cleaner”

Decapant Vopsele
Asigura indepartarea vopselelor vechi si a altor substante.

Pentru a vizita pagina...

Solutie Impotriva Ruginii “Emex Rust Stop”

Sol. Anti-Rugina
Pentru indepartarea ruginii de pe suprafete metalice.

Pentru a vizita pagina...

Protectie rosturi gresie faianta “Emex”

Lac pentru Rosturi
Lac pentru protectia la apa a rosturilor de gresie sau faianta.

Pentru a vizita pagina...

Vopsea lac protectie beton “Emex”

Vopsea-Lac pentru Beton
Vopsea-Lac pentru protectia betonului.

Pentru a vizita pagina...

Vopsea rezistenta la foc “Emex”

Vopsea Ignifuga
Pentru protectia structurilor din lemn sau PFL, la foc.

Pentru a vizita pagina...

Vopsea hidroizolanta “Emex AQ Bar”

Vopsea Antifonica
Pentru protectie caroserii si componente auto contra coroziunii.

Pentru a vizita pagina...

Vopsea hidroizolanta “Emex AQ Bar”

Vopsea Hidroizolanta
Pentru hidroizolatii, terase, piscine, etc.

Pentru a vizita pagina...

     Tags: Vopsele pe baza de apa, Pregatire pentru vopsire, Cum se vopseste, Pregatire vopsele, Pregatire suprafete